Nicolae Duduianu (77 ani), tatăl lui Emi Pian, a murit, marți noaptea, în Spitalul Penitenciarului Mioveni. Ar fi suferit un atac de cord, potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Vestea s-a răspândit cu repeziciune în lumea interlopă și au și început să curgă mesajele de condoleanțe.
Nicolae Duduianu era tatăl lui Florin Mototolea, zis „Emi Pian”, înjunghiat mortal în această vară, în urma unui joc de barbut, care a avut loc într-un cazino clandestin din București. Potrivit unor surse GANDUL.RO, din cadrul ANP, decesul lui Nicolae Duduianu s-a produs în jurul orelor 22.00, după ce deținutul a suferit un stop cardiac.
Fostul lider al lumii interlope al anilor 1990 era cunoscut cu probleme de sănătate, motiv pentru care, după moartea fiului său, familia ar fi încercat să-i ascundă faptul că Emi Pian a decedat, lăsându-l să creadă că acesta a fost înjunghiat, dar nu a murit, ci se află în stare gravă.
La momentul respectiv, potrivit surselor citate, Nicolae Duduianu ar fi refuzat să creadă că băiatul său a fost omorât, considerând că acesta era prea puternic ca să poată fi ucis într-o luptă de stradă. Profitând de această situație, familia i-a spus atunci că informațiile apărute în presă sunt numai minciuni. Pentru a fi protejat în contextul istoricului său medical, angajații ANP l-au mutat, la momentul respectiv, într-o cameră fără televizor. (NU RATA: A IEȘIT LA IVEALĂ TENTATIVA DE OMOR ASUPRA FRATELUI LUI EMI PIAN. S-A ALES CU GÂTUL TĂIAT, DIN ORDINUL CELUI MAI PERICULOS TRAFICANT DE DROGURI)
Nicolae Duduianu fusese internat din cauza problemelor de sănătate de la Spitalul Penitenciar Jilava, transformat în spital COVID, la Spitalul din Mioveni. Duduianu Senior era închis după ce fusese condamnat pentru o tentativă de omor. Interlopul a călcat cu mașina, în mod intenționat, un pieton care traversa pe culoarea verde a semaforului! Pian a forțat atunci semaforul, omul nu s-a dat la o parte, iar bătrânul șofer a dat peste el și a trecut peste picioarele lui. (CITEȘTE ȘI: DE FRICA AMENZILOR, DUDUIENII DAU BANI MANELIȘTILOR SĂ ÎI CÂNTE LUI EMI PIAN PE SKYPE. DEDICAȚIA LUI TZANCĂ URAGANU)
Vestea morții lui Nicolae Duduianu i-a luat, totuși, prin surprindere pe interlopi. Liderul Clanului Motanu din Brăila și-a arătat compasiunea pentru familia îndoliată.
„Astăzi, de ziua mea de naștere, am primit cumplita veste cu privire la faptul că Nicolae Duduianu, zis Pian, s-a mutat din această viață acolo unde îi este locul în Împărăția lui Dumnezeu. În aceste momente grele pentru familie și pentru toți care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om, ca tată pentru noi toți, care ne-a învățat că jmecheria se face cu capul, adresez tuturor, ca lider al Clanului Motanu pe Brăila, un cuvânt de îmbărbătare și îi încredințez pe toți de întreaga mea compasiune, care se va regăsi prin sprijinul necondiționat, dragostea, prețuirea și respectul pe care îl port față de această minunată și legendara familie Pian”, au fost cuvintele lui Ștefan Stan, zis Motanu.
Acesta vorbește cu lejeritate și despre modul în care se formează tânăra generație de interlopi.
„Nicolae Duduianu, zis Pian, lasă în urmă astăzi o grea moștenire pe care suntem datori să o transmitem tinerei generații, și anume respectul sau dragostea, bunătatea și modul în care să ajungi un jmecher/interlop, dar cu mult cap și gândire. Mă rog lui Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Nicolae Duduianu zis PIAN în Împărăția Sa împreună cu drepții, iar pe cei îndoliați și îndurerați să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi”, mai spune Motanu, la moartea tatălui lui Emi Pian.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.